Reclamă

Ouă umplute cu avocado și somon afumat, delicioase și aspectuoase

Această rețetă de ouă umplute cu avocado și somon afumat îmbină cremozitatea fructului avocado cu savoarea intensă, ușor sărată a somonului afumat. Este genul de gustare care pare sofisticată, dar se pregătește rapid și fără complicații. În plus, este fără maioneză, dar cu o cremozitate naturală, datorită avocado-ului.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 22 aprilie 2025, 5:46

Sunt o reinterpretare modernă a unui aperitiv clasic, cu o combinație elegantă, rafinată și plină de savoare. Texturile ingredientelor se completează perfect. Gălbenușul fiert sfărâmicios, avocado-ul catifelat și somonul ușor elastic creează o umplutură bogată și decadentă, cu note proaspete de lămâie și verdeață.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ouăle umplute în acest mod se servesc reci, sunt spectaculoase la gust și arată superb pe un platou festiv. Fie că le pregătești pentru un brunch de primăvară, pentru Paște sau pentru o masă specială, sunt o alegere rafinată și surprinzător de ușor de pregătit. Pot fi preparate împreună cu aceste 3 rețete de ouă umplute, pentru platoul cu aperitive festive.

Descoperă mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas.

Ouă umplute cu avocado și somon afumat – Ingrediente

  • 6 ouă mari
  • 1 avocado copt, bine moale
  • 50-70 g somon afumat, tăiat fin
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • 1 linguriță muștar Dijon (opțional)
  • sare și piper după gust
  • câteva fire de mărar, ceapă verde sau chives tocate mărunt.
Reclamă

Rețeta ouălor umplute cu avocado și somon – Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea rețetei constă în fierberea ouălor.

Fierbe ouăle tari (10 minute din momentul în care începe să fiarbă apa). Răcește-le imediat în apă rece cu gheață, apoi decojește-le cu grijă.

Taie-le pe jumătate și scoate gălbenușurile pe care le adaugi într-un bol.

Reclamă

Pentru a prepara umplutura, pasează gălbenușurile fierte cu o furculiță. Apoi trece-le printr-o sită deasă pentru a obține o compoziție fină.

Scoate pulpa de avocado, adaug-o peste gălbenușuri și stropește-o imediat cu zeamă de lămâie (pentru gust și pentru a preveni oxidarea). Amestecă imediat cele două ingrediente. Adaugă muștarul, apoi omogenizează bine compoziția. Condimenteaz-o cu sare și piper și adaugă opțional verdeața tocată cât mai fin.

Textura compoziției trebuie să fie catifelată, dar nu lichidă. Poate fi ajustabilă din cantitatea de avocado.

Cum formezi ouă umplute cu avocado și somon afumat

Umple cu compoziția obținută jumătățile de albuș cu o linguriță sau cu poșul pentru un aspect estetic.

Decorează fiecare ou umplut cu câte o fâșie de somon spiralată și o crenguță de mărar verde. Pentru diversitate, le mai poți decora cu chives, o feliuță subțire de ridiche și boabe de piper roșu.

Gustul acestor ouă umplute este proaspăt, echilibrat între cremos și afumat, cu o notă subtilă de lămâie. Textura umpluturii este aerată, mătăsoasă, iar somonul oferă un contrast ușor elastic, dar delicat.

Sunt atât de ușoare și savuroase, încât se mănâncă pe nerăsuflate. Se servesc reci, și pot însoți un platou de aperitive cu brânzeturi, crackers și legume crude.

Merg de minune la brunchuri, mese festive, picnicuri elegante sau chiar ca o gustare sofisticată de seară.

Variante și sugestii pentru ouă umplute cu avocado și somon afumat, delicioase și aspectuoase

Dacă vrei să obții o textură mai fină și un gust mai cremos, poți adăuga în umplutură puțină cremă de brânză – simplă sau cu ierburi aromatice. Se potrivește perfect cu peștele afumat și aduce o notă elegantă, aproape sofisticată.

Somonul afumat este o alegere clasică, dar dacă vrei să experimentezi, îl poți înlocui cu păstrăv afumat, pentru o aromă mai subtilă, sau cu ton în ulei, pentru o variantă mai accesibilă și la fel de gustoasă.

Pentru cei care preferă preparatele cu personalitate, câteva picături de sos de hrean, muștar Dijon sau chiar un vârf de wasabi pot transforma complet profilul de gust. Acestea oferă o notă ușor picantă, care echilibrează perfect grăsimea peștelui și cremozitatea ouălor.

La servire, poți adăuga deasupra microplante, capere, felii subțiri de castravete murat sau boabe de piper roz – pentru decor, contrast de texturi și un strop de prospețime.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă cu o rochie albastră care reprezintă unul dintre cele 4 semne zodicale testate de univers în iunie 2025
Horoscop
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Acești nativi vor avea parte de o lună plină de suișuri și coborâșuri. Ei trebuie să învețe să se bazeze mai mult pe forțele...
2
Meghan Markle într-o ținută albă pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Ducesa de Sussex a publicat un filmuleț ținut ascuns până acum
Ducesa de Sussex continuă să-și celebreze fiica. Vezi imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Aceasta a publicat un filmuleț în mediul online. Lilibet a împlinit 4 ani, iar mama sa...
3
Brooke Shields alături de cele două fiice ale sale pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice
Actrița din Laguna Albastră nu se ferește să spună adevărul. Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice și cum a...
4
O femeie cu aripi de zână care ilustrează cChemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut
Horoscop
Chemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut. Află ce îți rezervă astrele
Astrologii spun că poți afla care este chemarea ta divină în funcție de luna în care te-ai născut. Sufletul tău vine pe acest pământ cu un scop măreț. Este de datoria ta să afli...
5
Christian Bale pe platourile de filmare ale producției Madden în 2025
Divertisment
A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu
Se spune că este unul dintre cei mai buni actori ai momentului. A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu când au văzut...
PARTENERI
×