Reclamă

Ce se întâmplă în corpul tău după ce mănânci iaurt expirat, potrivit specialiștilor

Este o întrebare ce s-a propagat de-a lungul timpului, iar curiozitățile au continuat să existe. Află ce se întâmplă în corpul tău după ce mănânci iaurt expirat, potrivit specialiștilor.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 28 mai 2025, 5:48

În cea mai mare parte a lor, produse precum iaurt, brânză, vin sau bere sunt toate fermentate. Motivul este unul simplu. Prin alimente fermentate înțelegem acele alimente care sunt păstrate mai multă vreme într-o stare de bun consum.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce se întâmplă în corpul tău după ce mănânci iaurt expirat, potrivit specialiștilor

Multă lume consideră „la modă” consumarea alimentelor fermentate, însă cu mult timp înainte de existența frigiderelor oamenii păstrau astfel produsele. Prin fermentare, bacteriile bune ori enzimele transformă zahărul în acid sau alcool, creând astfel un mediul natural și mai puțin prietenos cu microbii dăunători.

În timp ce alimentele fermentate în mod natural au o durată mai mare de viață fiind ținute în ambalajele originale, odată acestea deschise microbiomul se schimbă, iar stabilitatea acestora se schimbă. Astfel, în interiorul pachetului ajunge aerul și căldura. De asemenea, bacteriile de pe mâini sau ustensile pot fi prezente.

Ce se întâmplă totuși dacă mănânci iaurtul expirat, dar nedesfăcut? În trecut, datele de expirare ale produselor erau punctul de pornire atunci când venea vorba despre consumarea alimentelor.

Cum verifici dacă un iaurt este expirat

Reclamă

Potrivit experților, cele mai multe dintre etichete indică faptul că produsul este de calitate. Acum se ține cont de mai multe lucruri în acest sens.

„De exemplu, datele de expirare nu semnifică faptul că un produs nu mai poate fi consumat după acea perioadă. Datele de expirare sunt setate de către companii pentru a indica perioada maximă în care produsul poate fi consumat la calitatea lui maximă.”, menționează Abbey Thiel, om de știință, arată cei de la Wellandgood.com.

Alte trei tipuri de etichetare ale produselor sunt: a se vinde până la…, a se folosi până la data…, a se congela până la data de….Ce este important de reținut este că aceste formulări nu sunt instalate prin lege. Data de expirare a unui produs înseamnă faptul că acel produs nu mai poate fi consumat după acea perioadă.

Reclamă

Nu deținem papilele gustative degeaba. Acestea ne ajută să aflăm atunci când un produs este destinat consumului sau nu. Specialiștii recomandă ca iaurtul să fie consumat în maximum 2 săptămâni după ce a fost cumpărat, spun cei de la Womenshealthmag.com. După acea perioadă, deja poate dăuna organismului. Deși laptele din care a fost creat iaurtul este pasteurizat, există pericolul contaminării după ce produsul a fost consumat expirat. Dacă textura sau mirosul iaurtul sunt diferite, nu este recomandat consumul.

În ceea ce privește iaurturile care conțin fructe, specialiștii au alte indicații. Aceștia subliniază că produsul ar trebui consumat înainte de data expirării. Acest lucru este necesar pentru ca ciupercile și bacteriile care cresc pe acele fructe să nu ofere o experiență neplăcută organismului.

Cum știi dacă alimentele fermentate mai pot fi consumate

Dacă ajungi să consumi un iaurt expirat, dar nedesfăcut, poți simți cum stomacul răspunde într-un mod diferit. Crampe, dureri, diaree sau chiar vomă poți resimți după ce ai consumat un iaurt expirat.

Dacă simți un miros diferit față de cel normal, este clar că alimentul respectiv nu mai poate fi consumat. Acest principiu poate fi integrat și la iaurturi. De asemenea, dacă observi că s-au dezvoltat ciuperci pe capacul acestuia, nu este recomandat să mai fie încercat.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă cu o rochie albastră care reprezintă unul dintre cele 4 semne zodicale testate de univers în iunie 2025
Horoscop
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Acești nativi vor avea parte de o lună plină de suișuri și coborâșuri. Ei trebuie să învețe să se bazeze mai mult pe forțele...
2
Meghan Markle într-o ținută albă pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Ducesa de Sussex a publicat un filmuleț ținut ascuns până acum
Ducesa de Sussex continuă să-și celebreze fiica. Vezi imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Aceasta a publicat un filmuleț în mediul online. Lilibet a împlinit 4 ani, iar mama sa...
3
Brooke Shields alături de cele două fiice ale sale pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice
Actrița din Laguna Albastră nu se ferește să spună adevărul. Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice și cum a...
4
O femeie cu aripi de zână care ilustrează cChemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut
Horoscop
Chemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut. Află ce îți rezervă astrele
Astrologii spun că poți afla care este chemarea ta divină în funcție de luna în care te-ai născut. Sufletul tău vine pe acest pământ cu un scop măreț. Este de datoria ta să afli...
5
Christian Bale pe platourile de filmare ale producției Madden în 2025
Divertisment
A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu
Se spune că este unul dintre cei mai buni actori ai momentului. A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu când au văzut...
PARTENERI
×